. Viziunea şcolii

 

            Viziunea colectivului şcolii porneşte de la dorinţa de dezvoltare a şcolii ţinând seama de particularităţile ei şi de o prognoză suficient de probabilă privind ameninţările şi oportunităţile care se vor manifesta în mediul social şi economic ce ne înconjoară.

Viziunea asupra viitorului încearcă să prefigureze o imagine dezirabilă a şcolii noastre implicând credinţa tuturor celor implicaţi că sunt capabili să realizeze o asemenea stare de excelenţă. Ea reprezintă, dincolo de proiectul de dezvoltare al şcolii, mai mult o stare de spirit, o angajare a conducerii, personalului, elevilor, părinţilor şi comunităţii locale în acest efort de dezvoltare.

„La fiecare moment suntem o constelaţie de motive care gravitează în jurul unui scop şi care realizează deschiderea spre cunoaştere. Copiii de azi vor conduce şi organiza statul de mâine, viitorul nostru va fi ceea ce ei vor şti să facă!

            Mergi cu încredere în direcţia visurilor tale!

            Trăieşte cu noi viaţa pe care ţi-ai imaginat-o!”

 

Misiunea şcolii

 

            Colegiul National „Mihail Sadoveanu”, prin oferta educaţională adaptată cerinţelor comunităţii locale, oferă şanse egale de educaţie pentru toţi elevii care doresc să-şi dezvolte potenţialul, aptitudinile, capacităţile de adaptare şi orientare în funcţie de interesele, motivaţiile personale.

            În principal, misiunea şcolii constă în satisfacerea nevoilor mediului social, cultural şi economic prin transformarea şcolii într-un centru de resurse educaţionale şi de servicii oferite comunităţii.

Valorile care constituie temelia şcolii fac referinţă la:

Responsabilitatea a duce la îndeplinire cu consecvenţă obligaţiile care revin fiecăruia, asumarea răspunderii pentru propriile acţiuni.

Autodisciplina – a avea control asupra propriilor acţiuni, cuvin-te, dorinţe, impulsuri, a dovedi un comportament adecvat orică-rei situaţii.

Perseverenţa – a fi consecvent şi a găsi puterea de a merge mai departe în ciuda dificultăţilor, a eşecurilor personale.

Respectula arăta consi-deraţie faţă de oameni, faţă de autorităţi, faţă de proprietate şi, nu în ultimul rând, faţă de propria persoană.

Integritatea a avea puterea interioară de a spune adevărul, de a acţiona onest în gând şi în faptă.

Bunătatea – a arăta grijă şi compasiune, prietenie şi genero-zitate faţă de ceilalţi.

Curajul a avea puterea de a face ceea ce este bine şi de a-şi urma propria conştiinţă.

 

Adecvarea şi compatibilizarea misiunii şcolii la o societate bazată pe libertăţi individuale, economice de piaţă, competiţie a valorilor şi stat de drept semnifică nu numai recuplarea ofertei de şcolarizare cu nevoile de calificare cerute de economie, administraţie, viaţa socială şi cultura societăţii noastre, adică formarea ade capacităţi, acte de mobilitate profesională, ci şi, mai ales, profilarea de caractere apte să propăşească această societate.

Misiunea şcolii poate fi transpusă în realitate numai stabilind nişte obiective clare şi aplicând strategii adecvate fiecărui obiectiv.

Misiunea şcolii noastre constă, după opinia mea, în remodelarea dinamică a capacităţilor educaţionale ale şcolii, bazată pe identificarea şi armonizarea diferitelor categorii de cerinţe ale elevilor cu resursele şcolii, ca un răspuns adecvat la solicitările pieţei muncii.

Misiunea şcolii, concepută ca un set de standarde generale prin intermediul cărora şcoala noastră încearcă să interpreteze şi să răspundă aşteptărilor comunităţii, a fost definită prin implicarea personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, a elevilor, a părinţilor, a partenerilor sociali.

Prin definirea misiunii şcolii noastre şi prin asumarea ei de către profesori, elevi, părinţi şi parteneri sociali, încercăm nu numai să răspundem cererii sociale de educaţie, dar şi să contribuim la crearea unei “personalităţi” a Colegiului National “Mihail Sadoveanu”.